Răsfrângeri

păreri, preferințe personale și impresii

Pe culmile disperării, de Emil Cioran

Emil Cioran

Emil Cioran

Emil Cioran s-a născut pe 8 aprilie 1911 la Rășinari, Sibiu. A fost fiul preotului comunei, Emilian Cioran, și al Elvirei (pe numele de fată, Comanciu). A urmat Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, apoi  Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, unde a fost coleg cu Mircea Eliade și Constantin Noica, și elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu, după care s-a înscris și la doctorat.

Pe culmile disperării, de Emil CioranA studiat ca bursier în Berlin (fiind și un bun cunoscător al limbii germane), a revenit în România și a ocupat postul de profesor de filosofie la Liceul „Andrei Şaguna” din Braşov. A plecat apoi din nou, de data aceasta în Franța, cu bursă din partea Institutului Francez din Bucureşti. După ce autoritățile comuniste i-au retras cetățenia română, a trăit ca apatrid la Paris, unde a și decedat pe 20 iunie 1995. În anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.

Pe culmile disperării a apărut în 1934, la București, și este prima carte publicată de acesta, în urma căreia a fost și onorat cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi și premiul Tinerilor Scriitori Români.

Am citit această carte acum mai mulți ani, dar încă îmi amintesc impactul pe care l-a avut asupra mea, așadar consider că merită o postare aici. Încă din titlu a avut ceva care m-a atras, iar întâmplarea a făcut să mă apuc de ea într-o perioadă dificilă a vieții mele. Contrar unor păreri care susțineau că mesajul său este încărcat de pesimism și că are „puterea” de a te adânci și mai mult în depresie, în cazul meu a avut exact efectul opus, deoarece nu sunt o fană a cărților cu mesaje exagerat de optimiste, mi se par de multe ori nerealiste.

Uneori, când îți simți sufletul apăsat de tristeți sfâșietoare, parcă dorești să „auzi o voce” care să fie pe aceeași frecvență cu tine, să nu te simți singur în faptul că toți în jur sunt plini de speranță, iar pentru tine s-a spulberat.

Pentru mine, 80% din gândurile exprimate de Cioran au avut un efect… cathartic, aș putea spune. Restul de 20% este reprezentat de lucrurile cu care nu am fost de acord sau pe care le-am perceput diferit. Am fost (și sunt) atât de impresionată de felul de a gândi al lui Cioran prin prisma acestei cărți!

În ciuda subiectivismului și a abordării misogine specifice lui Cioran, acesta are un farmec aparte, unul întunecat care mă duce cu gândul la lirism, introspecție, zbucium interior, la esențele operelor cu subiecte tragice, dar care îți rămân dragi. Îți trebuie curaj pentru a citi această carte și forță interioară pentru a nu te lăsa copleșit de gândurile negre.

Citate:

  • „Dacă aș putea, aș aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieții; aș pune flăcări arzătoare și insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă și altă căldură. Focul pe care l-aș pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esențială.“

  • „Eu nu am idei, ci obsesii. Idei poate avea oricine. Nimeni nu s-a prăbușit din cauza ideilor.“

  • „Adevăratele confesiuni nu se pot scrie decât cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar îneca această lume, precum focul meu interior ar incendia-o.“

  • „Sunt lacrimi care sfredelesc pământul şi răsar ca aștrii pe alte ceruri. Cine ne-o fi plâns stelele noastre?“

 

Surse foto: borongaja.com, topsy.one

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: