Răsfrângeri

păreri, preferințe personale și impresii

Numele trandafirului, de Umberto Eco

Sursă foto

Umberto Eco s-a născut pe 5 ianuarie 1932 în Alessandria, Piedmont, Italia. Este unul dintre cei mai de seamă intelectuali, semioticieni, filosofi, eseiști, critici literari și autori contemporani.


În ciuda dorinței tatălui său de a deveni avocat, a studiat filosofia medievală și literatura la Universitatea din Torino. A lucrat ca editor cultural la Radioteleviziunea italiană, apoi a predat la universitatea la care studiase. Este căsătorit cu o profesoară de artă din Germania, au doi copii și locuiesc în Milano. A ținut cursuri ca invitat la Universitatea din Columbia, a predat la Universitatea Harvard, iar începând cu 1993 a primit mai multe titluri de Doctor în Litere pe profilul umanist de la universități de renume din SUA și Europa.

Este președintele Școlii Superioare de Studii Umanistice, Universitatea din Bologna, Italia. Din 2010 este membru de onoare al  Colegiului Kellogg, Universitatea din Oxford. Operele sale cuprind pe lângă lucrări academice, cărți pentru copii, eseuri și romane. Printre bestseller-urile sale mai celebre se numără Numele Trandafirului (1980) , Pendulul lui Foucault (1988), Insula zilei de ieri (1994) și Cimitirul din Praga (2010).

*****

ac170-25061301

Titlul: Numele trandafirului

 Titlul original: Il Nome Della Rosa
Autor:  Umberto Eco
Traducător: Florin Chirițescu
Editura: Polirom
Categoria: Ficțiune istorică, Mistere, Crimă,
Literatură italiană, Literatură universală
Colecţia: Top 10+
ISBN: 978-973-46-4360-8
Anul apariției originalului: 1980
Anul apariţiei ediției prezente: 2014
Numărul de pagini: 624
*Ediție revăzută de autor după 30 de ani.


Sursă foto

Acțiunea se petrece pe parcursul a șapte zile din noiembrie 1327, într-o mănăstire izolată, unde niște călugări sunt uciși în mod misterios, iar singurul care poate descoperi cine a înfăptuit crimele odioase este fratele Guglielmo din Bascavilla, un franciscan celebru pentru inteligența sa și felul în care putea face niște deducții clare pe baza unor semne aparent neimportante. Acesta ajunge la abație însoțit de ucenicul său Adso din Melk, naratorul romanului și împreună se aventurează în decodarea simbolurilor, a manuscriselor și în tenebrele bibliotecii din Edificiu, care se dovedește a fi un adevărat labirint.


Sursă foto

Mie, personal, cartea întreagă mi s-a părut în sine o operă codificată, un labirint al cuvintelor și ideilor, căci există multe pasaje menite să aibă impact psihologic: secvențe cu vise, vedenii, amintiri și dezvăluiri, toate acestea tulbură mintea cititorului și îl fac „să amețească” în paginile poveștii. În plus, există multe expresii și citate în latină (pe care am urât-o în facultate, dar paradoxal, pe care încep să o tolerez acum), lăsate netraduse intenționat de către Umberto Eco, ce din start predispun la o cercetare proprie.



Sunt uimită de stilul unic al acestui autor și de cum a putut să creeze un roman atât de complex, de bogat în elemente teologice, politice, semiotice, metafizice, postmoderniste, filosofice… Este rezultatul unei munci intense care cred că și-a găsit compensarea prin însăși opera – una dintre cele mai bune care mi-au căzut în mână până acum – dar și prin implicarea cititorului, de la care Eco are așteptări foarte mari. M-am simțit mică și plină de admirație după ce am întrat în contact cu această operă, mai ales când am ajuns la final și am citit explicațiile autorului, dar și după aceea, când am căutat informații despre cariera sa. Mi-a plăcut esența pe care ne-o transmite romanul. Fără îndoială, Eco este un scriitor inteligent și un profesor de mare valoare. Cuvintele sale din finalul cărții m-au făcut să mă simt ca într-un amfiteatru, urmărindu-l cu ochii minții și cu respirația tăiată. Fără îndoială, voi mai citi și alte opere de-ale sale pe viitor. Apropo, și traducătorul merită laude. Mi se pare tare dificil de tradus o asemenea operă.


Sursă foto

Nu voi spune interpretarea mea în legătură cu simbolistica romanului, pentru că ar însemna să dezvălui ceva ce poate cei care nu au citit și sunt pasionați de stilul acesta dificil, vor dori să descopere singuri. Oricum, Eco își dorește ca fiecare cititor să aibă propria sa viziune. 🙂


Sursă foto

Un citat din carte:


– Și astfel nimeni, în afară de două persoane, nu intră în ultimul cat al Edificiului…
Abatele a zâmbit.
– Nimeni nu trebuie. Nimeni nu poate. Nimeni, chiar de ar voi, nu ar izbuti. Biblioteca se apără singură, e de nepătruns precum adevărul pe care-l găzduiește, amăgitoare precum minciunile pe care le păstrează. Labirint al minții, ea este deopotrivă un labirint pământesc. Poți să intri, dar nu poți să mai ieși. Și spunând asta, aș dori ca domnia ta să se supună regulilor abației. (pag. 50).

Și un fragment din „Marginalii la Numele trandafirului”, din partea autorului:


Dar lungile fragmente didascalice erau introduse și din altă pricină. După ce au citit manuscrisul, prietenii de la editură mi-au sugerat să scurtez prima sută de pagini, pe care o găseau prea densă și obositoare. Am refuzat fără ezitare, întrucât am susținut că, dacă cineva voia să intre în abație și să trăiască acolo șapte zile, trebuia să-i accepte ritmul. Cine nu izbutea să facă asta, n-avea să reușească niciodată să citească toată cartea. Deci funcția penitențială, inițiatică, a primei sute de pagini; cui nu-i place, cu atât mai rău pentru el: rămâne la poalele muntelui.

Intrarea într-un roman e ca mersul pe munte: trebuie să înveți să respiri, să-ți potrivești pasul, altfel te oprești imediat. (pag. 593)


Ecranizare: Der Name Der Rose (1986), în regia lui Jean­‑Jacques Annaud, cu: Sean Connery (William of Baskerville), Christian Slater (Adso von Melk), Ron Perlman (Salvatore), F. Murray Abraham (Bernardo Gui) și alții.

Filmul mi s-a părut reușit. Nu chiar la nivelul cărții (mi se pare dificil de atins), dar destul de bun și condensat, pus în scenă într-un mod adecvat. Mi-au plăcut mult Sean Connery și atmosfera.


„The Name of The Rose” (1986) Trailer:
Anunțuri

Single Post Navigation

One thought on “Numele trandafirului, de Umberto Eco

  1. Pingback: Parfumul, de Patrick Süskind | Răsfrângeri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: