Răsfrângeri

păreri, preferințe personale și impresii

Incognito – The Secret Lives of the Brain, de David Eagleman

David Eagleman (n. 25 aprilie 1971, New Mexico, SUA) a studiat la Rice University unde s-a specializat pe literatură britanică și americană, apoi a obținut doctoratul în Neuroștiință la Baylor College of Medicine din Houston, unde conduce în prezent Laboratorul de Percepție și Acțiune; este și în fruntea unei grupări de cercetare științifică numite Newlaw.

A publicat diverse cărți și lucrări despre percepția temporală, sinestezie și neurolaw (termen ce descrie întâlnirea dintre mai multe arii științifice: neuroștiință, psihologie, Drept, criminologie, precum și felul în care se creează legile și se pedepsesc criminalii, metode de reabilitare a acestora). A fost onorat cu premiul Science Educator of the Year – Society for Neuroscience, Guggenheim Fellowship și este implicat în mai multe proiecte de referință în domeniu. David Eagleman este și consultantul științific pentru serialul Perception TNT.

*****

Incognito – The Secret Lives of the Brain a apărut pe 31 mai 2011 în SUA și s-a menținut timp de un an pe lista New York Times bestsellers; a fost numită Cartea anului pe Amazon, the Boston Globe și the Houston Chronicle.

Este drept, nu aș fi crezut vreodată că voi ajunge să fiu atrasă de un domeniu atât de complex precum neuroștiința. Însă, de când am descoperit serialul Perception… am fost foarte impresionată. Am ajuns să citesc această carte în engleză (versiunea în română, Incognito. Viețile secrete ale creierului este în proces de apariție la editura Humanitas) de când Eric McCormack, actorul din rolul principal, a recomandat această carte fanilor săi, căci multă lume îl întreba dacă există vreuna din care se inspiră creatorii serialului. 🙂
[Update (20 mai 2016): Cartea a apărut în limba română la editura Humanitas.]

În linii mari, Incognito, care pe mine m-a cucerit complet, ne arată cum creierul nostru este asemenea unui computer extraordinar, ce procesează extrem de multe lucruri atunci când noi nici măcar nu ne dăm seama. Cercetătorii spun că ne folosim foarte puțin din capacitatea reală a creierului (geniile în jur de 10%) – Eagleman pune problema referitor la ce se întâmplă cu partea asupra căreia nu avem acces în mod conștient, și caută răspunsuri în activitatea creierului.

Autorul pătrunde în profunzimea proceselor prin care trece creierul când se află în starea de subconștiență; ne oferă multe explicații interesante și surprinzătoare, cu exemple rezultate din cercetări, mai ales asupra dereglărilor comportamentale și a unor cazuri speciale.

Aș putea spune că într-un fel, oferă o altă percepție asupra multor situații, asupra propriei persoane și asupra lumii. Sistemul nervos este văzut precum o rețea în care sunt interconectate gândurile, conștiința, comportamentele și manifestările, care, deși fac parte din noi, ele par a avea o „viață” proprie, ascunsă nouă, la nivel biochimic și mental.

Nu degeaba se spune că lucrurile mărunte au o importanță deosebită, nu doar metaforic – se pare că multe pornesc de la nivel celular, iar anumite situații prezente în carte pun chiar problema liberului arbitru: din moment ce creierul nostru stochează o mulțime de informații pe care le procesează în timp (uneori pot dura și ani de zile), oare rezultatul propriilor alegeri, gânduri, trăiri, manifestări etc. din prezent, nu sunt de fapt efectele, consecințele sumei de senzații și percepții din trecut, dar pe care noi nu le sesizăm în mod conștient? Incognito este o carte destinată celor care sunt deschiși la provocări, persoanelor care doresc să afle lucruri noi și interesante despre relația strânsă dintre partea biologică și cea psihică a ființei.

Sursă foto

Două fragmente:

The first thing we learn from studying our own circuitry is a simple lesson: most of what we do and think and feel is not under our conscious control. The vast jungles of neurons operate their own programs. The conscious you – the I that flickers to life when you wake up in the morning – is the smallest bit of what’s transpiring in your brain. Although we are dependent on the functioning of the brain for our inner lives, it runs its own show. Most of its operations are above the security clearance of the conscious mind. The I simply has no right of entry. Your consciousness is like a tiny stowaway on a transatlantic steamship, taking credit for the journey without acknowledging the massive engineering underfoot. This book is about that amazing fact: how we know it, what it means, and what it explains about people, markets, secrets, strippers, retirement accounts, criminals, artists, Ulysses, drunkards, stroke victims, gamblers, athletes, bloodhounds, racists, lovers, and every decision you’ve ever taken to be yours.

 
And who can blame you for thinking you deserve the credit? The brain works its machinations in secret, conjuring ideas like tremendous magic. It does not allow its colossal operating system to be probed by conscious cognition. The brain runs its show incognito.
So who, exactly, deserves the acclaim for a great idea? In 1862, the Scottish mathematician James Clerk Maxwell developed a set of fundamental equations that unified electricity and magnetism. On his deathbed, he coughed up a strange sort of confession, declaring that “something within him” discovered the famous equations, not he. He admitted he had no idea how ideas actually came to him—they simply came to him. William Blake related a similar experience, reporting of his long narrative poem Milton: “I have written this poem from immediate dictation twelve or sometimes twenty lines at a time without premeditation and even against my will.” Johann Wolfgang von Goethe claimed to have written his novella The Sorrows of Young Werther with practically no conscious input, as though he were holding a pen that moved on its own. And consider the British poet Samuel Taylor Coleridge. He began using opium in 1796, originally for relief from the pain of toothaches and facial neuralgia – but soon he was irreversibly hooked, swigging as much as two quarts of laudanum each week. His poem “Kubla Khan,” with its exotic and dreamy imagery, was written on an opium high that he described as “a kind of a reverie.” For him, the opium became a way to tap into his subconscious neural circuits. We credit the beautiful words of “Kubla Khan” to Coleridge because they came from his brain and no else’s, right? But he couldn’t get hold of those words while sober, so who exactly does the credit for the poem belong to? As Carl Jung put it, “In each of us there is another whom we do not know.” As Pink Floyd put it, “There’s someone in my head, but it’s not me.”

Anunțuri

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: